24 mai 2008
Peste 3.200 de copii romani au disparut de-acasa in ultimul an.
In ultimul an, potrivit datelor inregistrate de Inspectoratul General al Politiei Romane, Directia de Investigatii Criminale, au fost sesizate 3.285 de cazuri de disparitii, 95% fiind plecari voluntare. Majoritatea copiilor care au decis sa plece de acasa au varste cuprinse intre 11 si 18 ani. Specialistii au stabilit ca 3,5% din cazurile sesizate reprezinta disparitii accidentale (rapiri, inec, accidente auto sau feroviare) si 1,5% disparitii ingrijoratoare, cauzate de agresiuni, rapiri, sechestrari sau exploatari sexuale. Ziua Mondiala a Copiilor Disparuti a inceput sa fie celebrata din 1983 in Statele Unite, iar pe plan international din 1986, pe fondul inmultirii alarmante a cazurilor de disparitii in randul copiilor.
Floarea de nu-ma-uita, in parcul IOR
Ziua Internationala a Copiilor Disparuti este aniversata astazi in 15 tari membre ale Federatiei Europene pentru Copii Disparuti si Exploatati, printre care se afla si Romania. Pentru a marca aceasta data, aproximativ 500 de copii, adolescenti si parinti sunt asteptati astazi, intre orele 11.00 si 17.00, in parcul Al.I. Cuza (fost IOR), unde cei mici vor fi pictati pe fata si se vor delecta cu spectacole de pantomima, desene pe asfalt si concursuri de grafitti. Copiii vor putea urmari spectacolele de teatru de papusi „Hansel si Gretel“ si „Naiul fermecat“.
Castigatorii concursurilor de desene pe asfalt care vor reusi sa redea cat mai sugestiv tema acestei zile vor fi premiati cu bratari, baloane si insigne cu simbolul Zilei Mondiale a Copiilor Disparuti, floarea de nu-ma-uita.
Spectacole in Oraselul Copiilor si Parcul Tineretului
„Disparitia si exploatarea sexuala a copiilor este o realitate crunta, care a depasit de mult frontierele unei singure tari. Vorbim despre un fenomen care din pacate ia amploare, desi cu greu s-ar putea imagina un fapt mai dureros decat acela al copiilor disparuti sau abuzati sexual“, a declarat presedintele Focus, Mihaela Geoana.
Organizatia „Salvati Copiii“ organizeaza, tot astazi, alaturi de Serviciul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii, din cadrul Inspectoratului General de Politie, doua evenimente stradale, prin intermediul unui punct mobil, ce va fi instalat la ora 11.00 in Oraselul Copiilor si la ora 13.00 in Parcul Tineretului.
SOLUTII
> In cazul in care copilul este nelinistit si nu doreste sa vorbeasca cu dumneavoastra despre ce-l framanta, indrumati-l spre un adult in care are incredere si care-l poate ajuta.
> Daca cel mic minte in mod repetat in legatura cu scoala, cu prietenii, cu iesirile in oras, va dispar bani sau obiecte din casa, aduce lucruri care nu-i apartin si carora nu le poate justifica prezenta, acestea pot fi semne care indica o iminenta fuga de acasa.
> Invatati-l ca fuga de acasa nu este solutia pentru problemele sale.
> Aratati-i riscurile la care se expune plecand de acasa.
> Apelati la un psiholog.
Etichete: viata de zi cu zi
Mineralele si extractele de plante maresc capacitatea de concentrare si rezistenta la stres
In perioada examenelor, unii medici recomanda tinerilor sa apeleze la vitamine si minerale pentru a face fata stresului. Cafeaua si ceaiul verde trebuie evitate.
Printre suplimentele care se gasesc in farmacii si pe care specialistii le recomanda in perioada examenelor se numara VitaMax, MemoPlus si Ginkoprim. „In perioada premergatoare unor examene este ideal sa se ia vitamine si minerale pentru sustinerea in urma efortului depus.
Ideal este ca inainte cu o luna-doua de perioada solicitanta sa se urmeze o «cura» de astfel de suplimente, administrate o data la doua zile. Inainte de examen se poate mari doza la o capsula pe zi", a explicat dr. Adam Silvia, medic homeopat la Clinica MementoMed din Capitala.
Magneziu pentru starea emotionala
„In cazul in care tinerii evita sa ia vitamine de teama de a nu se ingrasa, foarte eficiente sunt produsele pe baza de ginseng si ginko biloba. Acestea imbunatatesc circulatia cerebrala si ne ajuta sa ne concentram mai bine si sa memoram mai multe informatii", a afirmat dr. Adam Silvia.
Potrivit acesteia, in perioadele stresante trebuie sa combinam produsele destinate intaririi memoriei si a rezistentei la invatat cu cele pentru imbunatatirea starii emotionale. In acest caz, sunt indicate produsele pe baza de magneziu, deoarece ii ajuta pe tineri sa depaseasca starile de emotie si de tensiune.
Etichete: viata de zi cu zi
Romania este tara din Uniunea Europeana cu cea mai mare proportie de oameni platiti la negru. Asa reise dintr-un studiu prezentat astazi de liderul Blocului National Sindical, Dumitru Costin. Daca la noi 23% dintre romanii spun ca in ultimul an au fost platiti total sau partial la negru, in spatiul comunitar media este de doar 5%.
In celelalte tari europene muncesc la negru, in general, somerii si lucratorii imigranti ilegal, in timp ce in Romania munca nedeclarata este larg raspandita in randul lucratorilor pe cont propriu care desfasoara activitati independente.
Motivele pentru care romanii aleg un loc de munca nedeclarat sunt nivelul salarizarii, lipsa controlului exercitat de autoritati, lipsa locurilor de munca si nivelul fiscalitatii. Potrivit Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, aportul muncii la negru in PIB-ul Romaniei este de 30 -35%.
Etichete: romania, viata de zi cu zi
23 mai 2008
Intr-o tara unde traficul devine tot mai greu de suportat, iata ca nu explodeaza segmentul supermini si nici clasa B. In Romania, SUV-urile sunt campioanele cresterii si nu par sa dea inapoi. Fie ca vorbim de off-road-ere, SUV-uri sau crossover, vehiculelor 4X4 le merge tare bine, iar "gipanele", asa cum sunt ele alintate, umplu strazile chinuite ale marilor orase.
Care este secretul povestii de dragoste dintre romani si gipane? La ce se gandesc oamenii cand le cumpara? Iata o mica insiruire de motive, mofturi si lucruri pragmatice.
1. Sa impresioneze, sa epateze. Exista multi soferi (si nu doar in Romania) care cred ca un 4x4 te scoate din multime, iti lipeste o eticheta de om puternic, te face extrem de actractiv. Cel care-si cumpara un SUV stie ca ia "mai multa masina", iar dimensiunile peste medie si garda la sol mai mare fac sa-ti para ca pe masina e din start lipita o eticheta pe care scrie "Da-te din fata mea, fa-mi loc".
Exista cazuri cand in trafic poti vedea soferi de SUV care scot capul pe geam si admonesteaza soferi de masini de clasa mica: "Fa-mi loc, ba, ca daca nu ma urc pe tine!" Tocmai asta e ideea, soferul de gipan vrea sa stea deasupra, sa se uite de sus la toti, sa aiba un avantaj care sa-i faca placere de fiecare data cand defileaza prin trafic.
2. Senzatia de siguranta. Par impenetrabile, inalte, bine facute, au aspect de fortarete care pot proteja ocupantii. La ciocniri la viteza mica, afirmatia e adevarata, SUV-ul scapa bine, celalalt vehicul iese serios sifonat. Insa ar fi gresit ca credem ca SUV-ul e o masina impenetrabila.
Studiile despre siguranta SUV-urilor sunt contradictorii: unele spun ca pasagerii au sanse mai mari sa scape teferi din accidente, iar alte studii spun ca SUV-urile se rastoarna usor si, drept consecinta, pasagerii sunt dezavantajati de astfel de masini.
3. Capabilitatile off-road. Adevaratele masini de teren sunt gandite sa atace pante serioase, pe ploaie noroi sau zapada. La partide de vanatoare, la iesiri prin paduri sau pe drumuri forestiere dificile, aceste masini au din constructie un avantaj enorm fata de alte modele.
Insa extrem de putine modele de pe strazile noastre sunt off-road-ere si, chiar daca statistici nu exista, dintre vehiculele cu capabilitati serioase 4X4 sub 20% ajung sa simta drumuri de munte sub roti. Pe de alta parte, in oras SUV-ul e util pentru ca trece mai usor peste gropi si poti urca borduri inalte.
4. Spatiul generos din interior. Un SUV e, in general, o masina spatioasa; pentru tot mai multi oameni cu bani a devenit masina de familie. Totusi, SUV-ul consuma destul de mult combustibil pentru o masina de familie si in plus, suficiente break-uri sau berline cu lungimi asemanatoare ofera loc mai mult in interior sau portbagaj.
5. Au motoare puternice. Sunt mai grele si, in consecinta, au nevoie de motoare peste medie ca sa obtina performante. Fanii motoarelor puternice au de unde alege, fie ca vor un V8, fie diesel-uri de peste 150 CP.
6. Design atractiv. Masinile de teren nu mai sunt simple bucati colturoase din metal. Au aparut SUV-uri cu aspect de coupe, formele curbate sunt in trend, patrund si crossover-ele, despre care producatorii spun ca imbina capacitatile de SUV cu confortul unei berline. Pentru cei care urasc SUV-urile schimbarile in design nu conteaza, insa ele se petrec, iar masina de teren poate avea un look placut care sa-i transforme in cumparatori si pe cei care nu vor SUV ca sa se dea smecheri sau sa bage in sperieti soferii unor masini mai mici.
7. Oferta a crescut enorm. De la mai putin de zece modele acum peste un deceniu, segmentul SUV s-a diversificat enorm in showroom-urile din tara, iar numarul de modele a ajuns la circa 30. Asiaticii sunt lideri ai pietei, insa europenii vin in forta: nemtii sunt tot mai mult in centrul atentiei, iar anul acesta francezii intra in forta. SUV-urile americane nu prea merg, iar chinezii au intrat si ei, insa extrem de timid.
Crescand oferta a scazut si pretul, iar azi e posibil sa-ti iei SUV la mai putin de 20.000 de euro, iar intrarea Dacia pe piata ar putea duce pretul minim al unui SUV in jurul a 12-13.000 de euro.
8. Nu mai consuma ca pe vremuri. O consecinta a diversificarii ofertelor de SUV-uri a fost si aparitia unor modele care consuma putin, putem vorbi chiar de sub opt litri/100 km mixt, ceea ce chiar nu mai este prohibitiv si nici nu mai da asa dureri de cap cu costurile de operare. Evident ca SUV-urile de varf de gama se duc la peste 15 litri/100 km in oras, dar cei care au bani sa dea zeci bune de mii de euro pentru ele nu au grija benzinei.
Oamenii din industrie sunt convinsi ca SUV-urile vor creste in continuare si anul acesta, iar 2009 nu se anunta nici el slab. Ramane de vazut daca traficul din ce in ce mai greu, in care nu poti decat sa stai, va reusi sa vindece romanul de sindromul SUV si sa-l orienteze spre masini de oras ori scutere.
Etichete: oameni, viata de zi cu zi
15 apr. 2008
Deputati vor ca elevii sa aiba memory flash-uri in loc de manuale!
0 comentarii Iesit din fabrica la 08:26
Camera Deputatilor a adoptat, marti, o initiativa legislativa care prevede acordarea unor stick-uri de memorie pentru elevi la inceputul fiecarui ciclu din invatamantul preuniversitar. Mai exact, deputatii le acorda eleviilor aceste carduri de memorie de 4GB in vederea copierii manualelor si utilizarea acestora electronic.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 211 voturi pentru si doua abtineri.
Initiativa legislativa este semnata de sapte parlamentari: trei de la PRM - Gheorghe Funar, Adrian Moisoiu, Aurelian Ardelean, doi de la PSD - Ion Solcanu, Monalisa Galeteanu si doi liberali - Ioan Ghise si Mihai Lupoi.
Guvernul nu a sustinut proiectul de lege motivand ca elevii care vor lucra cu manualele electronice vor fi doar cei care poseda calculator acasa si au acces in laboratoare de informatica.
Camera Deputatilor este prima camera sesizata, initativa urmand sa fie dezbatuta si in Senat care este forul decizional.
sursa:hotnews
Etichete: elevi, it, memory flash, viata de zi cu zi

Un program regulat de exercitii fizice scade riscul de depresie, boli cardiace si diabet si poate amana cu 12 ani procesul de imbatranire
Gimnastica practicata sistematic ne poate ajuta sa oprim ceasul biologic si sa amanam astfel, cu 12 ani, procesul imbatranirii, afirma cercetatorii britanici citati de DailyMail. Pastrarea conditiei fizice dupa varsta de 30 de ani reprezinta cheia catre incetinirea si chiar stoparea declinului muscular.
In absenta gimnasticii regulate, aptitudinile fizice se diminueaza cu pana la 50 la suta, in jurul varstei de 60 de ani. In cazul femeilor, rezistenta fizica incepe sa regreseze de la 35 de ani. De asemenea, in lipsa miscarii si a unui program fix de exercitii fizice, efectuate constant de-a lungul vietii, activitatile zilnice intreprinse sunt considerate a fi obositoare, arata un studiu publicat in Jurnalul Britanic de Medicina Sportiva.
Alte studii arata ca miscarea ajuta la scaderea riscului de diabet, depresie si boli cardiace. Exercitiile pentru intarirea rezistentei la efort, prin solicitarea inimii si a plamanilor, contracareaza efectele trecerii anilor, unul dintre acestea fiind pierderea capacitatii organismului de a folosi oxigenul.
Etichete: bicicleta, sanatate, viata de zi cu zi